Platforma informatică a CNAS nu funcționează

Dorim să atragem atenția că în ciuda numeroaselor sesizări făcute de colegii noștri în ultimele zile sistemul informatic CNAS este defect. Acest lucru interferă activitatea medicilor de familie, duce la întârzieri uriașe, toți pacienții noștri fiind grav afectați de disfuncționalitatea informatică. Sunt prescripții și servicii care nu se pot transmite și valida la timp, nu pot fi înscriși pacienți, nu se poate verifica statutul de asigurat fapt ce contravine normelor CoCa în vigoare.

Solicităm CNAS remedierea cu celeritate a disfuncționalităților și ridicarea erorilor în această perioadă.

Mihnea Valentin Stroe
Președinte PMFB

Comunicat CNAS